"Şi desfăşurând comorile înţelepţilor din vechime, pe care ni le-au lăsat scrise în cărţi, le parcurg împreună cu prietenii (mei), şi când vedem ceva bun, alegem şi socotim ca un mare câştig, când putem fi de folos unul altuia."

joi, 2 septembrie 2010

Valori ale locurilor valcene - Orasul Horezu:cultura, arta si civilizatie



Sub acest titlu s-au desfasurat activitatile sustinute de Biblioteca Pietrari in saptamana 23-29 august 2010, activitati ce au avut in vedere promovarea valorilor cultural-artistice ale orasului Horezu. In urma parteneriatului incheiat intre Biblioteca Pietrari si Biblioteca "Ada Orleanu" din Horezu au fost puse la dispozitia celor doua biblioteci prezentari power point, informatii monografice, imagini din cele doua locatii care au fost apoi folosite in cadrul evenimentelor desfasurate. De asemenea, au fost realizate expozitii de carte ale scriitorilor din localitatile partenere pentru o mai buna cunoastere a valorilor culturale detinute de acestea. Astfel, au fost scosi in evidenta scriitori ca Ada Orleanu, Lazar Popescu, Alexandru Ungureanu, valori literare horezene, dar si Nicolae Popescu-Rebus, Cornel Moraru, Ion Scurtu, Mihai Buricea, scriitori ai localitatii Pietrari. Au fost trecuti in revista alaturi de acestia Nistor Dumitrescu (publicist), Ion Hangiu (istoric), Silviu Popescu (ziarist), Ion Stefanescu (istoric), Dumitru Viezuianu (teolog). Duminica, 29 august 2010, de la ora 12, ca o continuare a activitatilor derulate in timpul saptamanii si in cadrul proiectului "Un dar pentru bunici" au fost prezentate succint la Biblioteca Pietrari informatii legate de viata si domnia lui Constantin Brancoveanu, ctitorul Manastirii Horezu, de renumita ceramica de Horezu, de atestarea documentara a orasului, de toponimie, de monumentele istorice, au fost prezentate institutiile de cultura ale orasului, respectiv Casa de cultura Horezu si Biblioteca Oraseneasca Horezu. Au urmat apoi discutii cu participantii la eveniment care au scos in evidenta faptul ca unele lucruri legate de toponimia locala, de atestarea documentara, de Manastirea Horezu si de Constantin Brancoveanu, dar si de festivalul anual Cocosul de Hurez nu le stiau, chiar daca orasul Horezu le este foarte cunoscut.

La activitati au participat locuitori ai comunei, pensionari si elevi.

miercuri, 1 septembrie 2010

3 august 2010


La aceasta data s-a desfasurat vizitarea Bibliotecii Costesti de catre Biblioteca Pietrari pentru a stabili activitatile viitoare si pentru a discuta posibilitatea donarii unui numar de volume catre celelalte biblioteci din donatiile de carte primite de biblioteca gazda. De asemenea s-au discutat problemele legate de modul de aranjare al fondului de carte in spatiul bibliotecii, pentru gasirea de solutii in vederea includerii acestei biblioteci in Biblionet, modalitatea de inventariere, de cotare si de clasificare a volumelor, de inregistrare a cititorilor, activitatile desfasurate,etc. Au fost returnate volumele care au fost expuse in biblioteci, in expozitiile de carte organizate in cadrul acestui parteneriat.
Aceasta vizita a fost necesara si datorita faptului ca Biblioteca Costesti nu este conectata la internet, comunicarea fiind mai anevoioasa.